Concert Max Korzh la București: Vocea libertății din Belarus
Max Korzh, artistul din Belarus care a condamnat deschis invazia rusă în Ucraina, va susține sâmbătă un concert istoric pe Arena Națională din București. Biletele s-au epuizat în doar cinci zile, stabilind un record pentru un artist solo pe un stadion în Capitala României, potrivit organizatorilor.
Un artist care a ales libertatea
Încă din primele zile ale războiului din Ucraina, Korzh a luat poziție clară împotriva agresiunii ruse, o atitudine curajoasă pentru un artist originar din Belarus. Aceste convingeri s-au reflectat profund în creația sa, muzica devenind o sursă de speranță și rezistență într-o perioadă extrem de dificilă pentru întreaga noastră regiune.
Pentru publicul din spațiul est-european, mesajul lui Max Korzh are o rezonanță aparte. Este vocea unei generații care refuză tirania și care crede în demnitate, în dreptul popoarelor de a-și alege propriul drum spre democrație și libertate.
De la Minsk la București: un parcurs al curajului
În ultimii ani, concertele lui Max au adunat zeci de mii de oameni pe stadioane din Varșovia, Kiev, Minsk, Odesa și multe alte orașe. După o pauză mai lungă, artistul a revenit cu un nou turneu, susținând concerte sold-out la Praga, Riga, Tallinn și Varșovia. Sâmbătă, ajunge pentru prima dată și la București.
Stilul său distinct îmbină energia puternică cu versuri sincere și mesaje profund emoționale. Max cântă despre prietenie, iubire, drumul către sine, greșeli și speranțe, teme universale în care milioane de oameni se regăsesc.
Un eveniment de anvergură europeană
Concertul de la București se anunță drept unul dintre cele mai grandioase evenimente muzicale ale anului 2026. Nu va fi doar un spectacol, ci o celebrare a vieții, cu sunet puternic, efecte speciale dinamice și un show de lumini impresionant. Atmosfera de pe stadion creează o conexiune aparte între artist și public, oamenii vin să cânte, să sară, să-și dea frâu liber emoțiilor și să trăiască fiecare piesă la intensitate maximă.
Incident cu materiale pirotehnice înaintea concertului
Miercuri seară, Jandarmeria Capitalei a identificat 31 de materiale pirotehnice, torțe și petarde, în urma verificării unui grup de aproximativ 30 de persoane adunate în Piața Constituției, fani ai artistului. Obiectele erau ascunse în instalația de sonorizare a unui autovehicul.
Persoanele în cauză au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor, fiind întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Concertul de la București este sold out, însă cei care doresc să-l vadă pe Max Korzh au încă posibilitatea de a asista la concerte în alte orașe europene. Muzica și energia sa reușesc să unească publicul din țări diferite, transformând fiecare show într-un moment unic și memorabil.