Turistul britanic dispărut în Bucegi a fost găsit fără viață. Poliția a confirmat identificarea preliminară
Un cioban a descoperit trupul unui tânăr în Valea Ciubotea din Munții Bucegi, în zona în care autoritățile căutau de luni de zile un cetățean britanic în vârstă de 18 ani, dispărut după un viscol în noiembrie 2025. Poliția a confirmat că asupra corpului au fost găsite documente emise pe numele tânărului, iar anchetatorii urmează să stabilească circumstanțele exacte ale decesului.
Descoperirea a fost făcută într-o zonă montană izolată, iar la fața locului au intervenit polițiști din Bran, însoțiți de un criminalist de la Poliția Codlea. Inspectoratul Județean de Poliție Brașov a precizat că primele verificări indică faptul că persoana găsită era semnalată ca dispărută din luna noiembrie a anului trecut.
Cazul a fost preluat de un procuror de pe lângă Judecătoria Zărnești, iar examinarea medico-legală va confirma identitatea bărbatului și va stabili cauza exactă a decesului.
Cum au decurs căutările în ultimele luni
Salvamontiștii din Brașov au oferit detalii despre ultima comunicare cu tânărul britanic, în ziua dispariției sale. Potrivit acestora, coordonatele transmise indicau că tânărul se afla pe traseul turistic marcat cu bandă galbenă, în zona Lacului Țigănești, și se deplasa spre Cabana Mălăiești.
„Succesiunea coordonatelor disponibile indica faptul că acesta se afla pe traseul turistic marcat cu bandă galbenă, în zona Lacului Țigănești, și se deplasa în direcția Cabanei Mălăiești. Pe baza acestor coordonate, colegul nostru din dispecerat i-a confirmat că se afla pe traseul corect spre Cabana Mălăiești și i-a transmis inclusiv un track al traseului, pentru a-i facilita orientarea. Ce s-a întâmplat ulterior acestei ultime comunicări nu poate fi stabilit, în acest moment